Despre isihasm
(Jean-Yves Leloup, Écrits sur l'hésychasme, Albin Michel, Paris, 1990)

Părintele Serafim, un autentic avva athonit, este un personaj enigmatic. Chipul său, aşa cum e înfăţişat în cartea ce ne-a servit drept sursă pentru selecţia textelor, este parcă desprins dintr-un Pateric: „Părintele Serafim vieţuia într-un schit aflat nu prea departe de mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon, cum îi spun grecii). Monahii care nevoiau alături de el aveau, în ceea ce-l priveşte, păreri diferite. Câţiva îl acuzau că levitează, alţii îl considerau un ţăran incult, alţii ziceau că e un adevărat stareţ inspirat de Duhul Sfânt, în măsură să dea sfaturi ziditoare, dar şi să citească în adâncul inimilor.
Când ajungeai la poarta schitului său, Părintele Serafim avea obiceiul să te privească din cap până-n picioare, vreme de cinci minute, fără să-ţi adreseze nici cel mai neînsemnat cuvânt. Cei care nu dădeau bir cu fugiţii după această cercetare amănunţită, puteau auzi comentariul aspru al monahului: „În tine, El n-a intrat mai jos de bărbie“; „Pe la tine nici măcar n-a trecut…s-o lăsăm baltă“; „La tine…oh, ce minune… a coborât până la genunchi“. Fireşte, el vorbea despre Duhul Sfânt şi despre pogorârea lui mai mult sau mai puţin profundă în om. El judeca sfinţenia unui om după puterea acestuia de a întrupa Duhul. Omul desăvârşit, omul transfigurat era pentru el fiinţa care ajunsese să fie pe de-a-ntregul să fie locuită de Prezenţa Duhului Sfânt, din creştet până în tălpi. „Însă asta – spunea părintele Serafim - n-am văzut decât o singură dată în viaţă, la stareţul Siluan. Acela era cu adevărat un om al lui Dumnezeu, plin de smerenie şi de măreţie.“

Într-o dimineaţă, un vas de sânge din emisfera Cerebrală stângă a lui Jill Bolte Taylor s-a spart. Ca savant neurolog, ea a realizat că era martora propriului atac cerebral. Jill şi-a observat încetarea propriilor funcţii cerebrale, una câte una: mişcare, vorbire, memorie, conştiinţă corporală... Uimită să constate că se mai afla încă în viaţă, Taylor şi-a recuperat apoi în 8 ani lungi capacitatea de a gândi, păşi şi vorbi. Ea a devenit o conferenţiară în beneficiul recuperării după atacul cerebral şi pentru dobândirea unei condiţii chiar mai bune decât înainte. În cazul ei, deşi atacul a vătămat emisfera cerebrală stângă, recuperarea sa a dezlănţuit un torent de energie creativă. Taylor călătoreşte în întreaga ţară ca "Savant cântător" din partea Harvard Brain Bank şi ţine conferinţe cu public, în cadrul cărora explică pe înţelesul tuturor tainele funcţionării creierului, aşa cum le-a experimentat şi cunoscut ea în mod nemijlocit prin experienţa sa uluitoare.

Unii consilieri (psihoterapeuti) considera ca pacientii (clientii) depasesc situatiile de criza vorbind despre ceea ce li s-a petrecut si despre ceea ce experimenteaza in mod curent. Ei trebuie sa vorbeasca despre frustrarile si suferinta lor ca parte a procesului de vindecare.

Literatura de specialitate si experienta cu jocul cu nisip nu sustin aceasta concluzie.

Un adevar fundamental este ca un copil nu comunica la fel ca un adult, ci comunica prin joc. Jocul copiilor poate fi cel mai deplin apreciat cand il recunoastem ca mijlocul lor natural de Comunicare. Pentru copii, sa isi joace experientele si trairile este cel mai natural, dinamic si autovindecator proces in care ei se pot angaja.

Psihologia dezvoltarii sustine de asemenea ca in comunicarea cu copiii, jocul este plin de inteles ( a vorbi copiilor prin joc, a asculta jocul copiilor). Jocul, ca si copilul, este pre-operational.

Acest adevar fundamental despre cum comunica copiii poate fi aplicat si adultilor care au experimentat conflictul si trauma.