Sunday 05th of September 2010

logo

Legea intentiei: cum sa ne creem propria realitate acasa si la birou
articol preluat de pe BizCafe.ro

Atenţie şi Intenţie
Probabil aţi mai auzit de expresia „concentrarea urmează atenţia, energia urmează intenţia“. Fizica cuantică spune că, de fapt, în Univers nu există decât energie, iar materia este o formă de energie.
Oamenii de ştiinţă au început să măsoare energia emisă de gândurile umane. În aceste vremuri deosebite în care trăim se face legătura între ştiinţele exacte precum fizică sau matematică şi conceptele/principiile vechi de când lumea, pe care filosofii, psihologii şi geniile le-au intuit şi explicat.
Deepak Chopra spunea „atenţia energizează, iar intenţia transformă“. Lucrurile cărora le acordăm atenţie (pe care ne focalizăm) sunt aduse în viaţa noastră de Legea atracţiei. Dacă reducem atenţia pe care le-o acordăm, atunci ele dispar din viaţa noastră. În schimb, intenţia este cea care declanşează transformarea energiei şi informaţiei. „Energia urmează intenţia.“
De ce oamenii nu au succes
Pentru că nu vor. Simplu, nu? Nu credem? Să ne gândim la toţi cei care spun că vor mai mulţi bani, o slujbă mai bună, o relaţie de cuplu mai bună, prieteni mai buni… tot tacâmul. Însă când îi iei într-adevăr la bani mărunţi, îţi dai seama că doar spun că îşi doresc, însă nu îşi doresc cu adevărat.
Nu cred în ceea ce spun, nu cred că merită să obţină ce „îşi doresc“. Pur şi simplu nu îşi doresc să obţină cu toată fiinţa lor. Din punctul nostru de vedere, este primul motiv pentru care oamenii nu obţin mai mult. Pur şi simplu nu îşi doresc cu adevărat, ci doar vorbesc despre asta.
Dorinţa puternică este prima condiţie a Legii intenţiei.

Legea înţeleaptă a răbdării
Iată o povestioară despre un grădinar şi ucenicul său. Se spune că a fost un grădinar foarte priceput. Era atât de faimos încât mulţi doreau să îi fie discipoli şi să înveţe arta de a creşte plante frumoase.
Grădinarul era un om foarte generos şi avea darul de a educa. Într-o bună zi vine la el un ucenic nou, extraordinar de entuziasmat, într-adevăr pasionat de această artă. Maestrul grădinar îl primi cu bucurie alături de ceilalţi învăţăcei şi-i dădu un colţ în grădina sa pentru a practica. S-au apucat împreună de treabă şi în scurt timp seminţele plantate s-au transformat în plante tinere.
Însă, în mod ciudat, toţi discipolii aveau plante frumoase, cu excepţia acelui tânăr extrem de entuziasmat. Cu toţii le acordau atenţie deosebită… însă plantele tânărului parcă o duceau din ce în ce mai rău, pe măsură ce trecea vremea. Decis să afle ce se întâmplă, maestrul grădinar se hotărî ca noaptea următoare să vină în grădina să păzească plantele.
În timp ce veghea grădina, noaptea, maestrul descoperi ceva uluitor. Ucenicul, deosebit de neliniştit de evoluţia plantelor, venea în fiecare noapte şi le scotea din pământ să le verifice rădăcinile, să vadă cât au mai crescut.
Tentaţia de a grăbi evenimentele... nu este în armonie cu Legea intenţiei.
A lăsa lucrurile să curgă este a doua condiţie a Legii intenţiei.
Şi răbdarea este doar o parte din această flexibilitate. A permite lucrurilor să se petreacă presupune să laşi Universul să le alinieze. Dubiul, îndoială, neliniştea… toate acestea împiedică Universul să-ţi îndeplinească dorinţele. Seamănă şi lasă Universul să crească plantele în locul tău. Misiunea ta este să îţi doreşti cu putere şi să permiţi lucrurilor să se petreacă.
Trecut, prezent, viitor şi ataşament
Deepak Chopra: „trecutul înseamnă amintire; viitorul înseamnă anticipare; prezentul înseamnă atenţie“. Intenţia se referă la viitor, însă doar atenţia poate fi focalizată în prezent. Cheia este să menţinem atenţia focalizată în prezent şi intenţia focalizată asupra viitorului.
Când ne concentrăm atenţia în prezent, 90% din obstacole dispar ca prin minune. Psihologii spun că mai bine de 90% din fricile pe care le experimentează oamenii sunt total lipsite de substrat, de putere. Pur şi simplu nu au sens. Există o cale foarte simplă de a lua atenţia de pe aceste elementele distructive.
Iată un exerciţiu simplu de focalizare a atenţiei în prezent, aici şi acum, în ceea ce se petrece exact în acest moment. Acest exerciţiu mental ne ajută să transformăm o stare contraproductivă, să ne defocalizăm atenţia de pe lucrurile negative şi să ne relaxăm.
Tot ce trebuie să facem este să ne oprim din ce facem. STăm confortabil pe scaun şi ne orientăm atenţia asupra respiraţiei. Pur şi simplu ne concentrăm exclusiv asupra respiraţiei… permitem aerului să intre şi să iasă din plămâni, normal, aşa cum simţim, fără să urmărim să o modificăm în vreun fel. Ne concentrăm doar asupra respiraţiei, până când simţim aerul cum îţi intră prin nas şi ajunge în plămâni. După câteva minute vom reduce aproape total dialogul interior şi ne vom relaxa profund.
Cum să le aplicăm împreună
Este posibil să fim confuzi în acest moment, datorită tuturor cunoştinţelor noi şi… puţin vagi, generale. ESTE NORMAL.
Din experienţă am observat că unii trebuie să înţeleagă înainte să aplice. Din contră, alţii vor să experimenteze chiar dacă nu înţeleg. Pentru cei care vor să experimenteze, iată o strategie simplă în 5 paşi care pune la lucru toate aceste mecanisme.
1. Scriem de mână pe o foaie de hârtie (da, este important să scriem de mână) trei dorinţe arzătoare ale noastre. Formulăm în termeni pozitivi dorinţele. Ceva ce vrem să avem, ceva ce vrem să facem. Pot fi lucruri mici sau mari, obiective pentru un an de zile sau pentru o lună.
Purtăm lista la noi (în buzunar, în geantă, oriunde ne este confortabil) atât timp cât este posibil. Citim des lista, cât de des putem, cel puţin o dată dimineaţa şi o dată seara. Doar citim lista şi o punem la locul ei. Ne ia câteva secunde.
2. Ne rezervăm zilnic 15-20 de minute, într-un loc unde nu vei fi întrerupt, fără mobil, email şi altele de acest fel. Ne focalizeăm asupra listei. Vizualizăm. SIMŢIM cum este să obţinem ceea ce vrem să obţinem, cum este să ne îndeplinim dorinţele. Cheia este să simţim cu adevărat emoţii puternice, foarte plăcute, în timp ce negândeşti la ceea ce vrem să obţinem.
3. În fiecare zi suntem atenţi la cel puţin un obiectiv. Este grozav dacă putem face zilnic acest lucru pentru toate cele trei obiective/dorinţe. Vom fi atenţi la ce putem face, clar, concret, pentru a ne apropia de obiectiv. Dăm un telefon, citim ceva pe site… orice acţiune cât de „mică“. Acordăm atenţia noastră dorinţei şi acţionăm zilnic.
4. Renunţăm la ataşamentul faţă de rezultatele obiectivului. Sună ciudat, nu?
5. Lăsăm Universul să se ocupe de restul. Acest ultim pas nu este important. Este crucial. Cei mai mulţi se împotmolesc chiar aici, la ultimul pas. Nu au răbdare. Nu dau voie Legilor să acţioneze, se împotrivesc lor.
Segmentează timpul
Una dintre cele mai puternice tehnici pe care le putem folosi este să ne stabilim intenţia pentru fiecare moment din zi. „Tehnic vorbind“, toată puterea noastră creatoare se află în prezent.
Ne trezim dimineaţa. Care este intenţia noastră? Poate fi să ne începem ziua cu multă energie pozitivă, să ne revizuim planul pentru zi. Ba chiar acum este un moment bun să stabilim intenţii pentru câteva momente cheie în zi.
Ne urcăm la volan. Care este intenţia noastră? Dacă ne gândeşti că vom găsi o groază de nebuni în traficul infernal, Legea atracţiei sau rezonanţei ne va aduce exact asta. Să ne stabilim, deci, intenţia de a ajunge la muncă în siguranţă, cât mai repede posibil, calm şi energizat. „Intenţia mea este să ajung în siguranţă, energizat şi calm la birou.“ Repetăm în gând sau cu voce tare şi simţim energia pozitivă care degajă din această intenţie.
Ajungem la birou şi începem munca. Acum care este intenţia noastră? Prima întâlnire. Care este intenţia noastră? Alte întâlniri, alte sarcini de lucru. Stabilim intenţii pe fiecare segment de timp. Şi tot aşa… pentru fiecare moment al zilei.
Când vom stăpâni acest proces zilnic, succesul este practic garantat… pe fiecare segment, în fiecare moment al zilei.
Unde intră munca?
Prea mulţi oameni au fost învăţaţi (şi încă sunt învăţaţi) că pentru a avea orice trebuie să muncească din greu, poate ani la rând, să creadă în noroc, în relaţii şi poate că vor reuşi să-şi îndeplinească obiectivele. Acest fapt este din punctul meu de vedere vecin cu manipularea.
Munca este într-adevăr importantă. Este crucială! Acţiunea repetată, susţinută, este absolut esenţială! Doar că muncă făcută „cu sila“, care în spate are gânduri negative, este sortită depresiei, nu eşecului.
Sugestia ideală este să ne aranjăm mai întâi gândurile şi apoi să ne apucăm de muncă. Acţiunea produsă de gânduri aliniate este o plăcere. Nu este practic muncă… este pasiune. Când vom folosi Legile de care vorbesc specialiştii în dezvoltare personală şi pe care le prezentăm aici, munca şi acţiunea vor veni de la sine şi vor fi o plăcere. Vom acţiona cu pasiune şi vom crea tot ceea ne dorim în viaţa noastră.
Cât timp este necesar?
Este una din întrebările frecvente pe care. Cât trebuie să muncesc, cât trebuie să vizualizez, să aplic Legile? Să ne aducem aminte de ucenicul maestrului grădinar care nu avea răbdare! Nu ştim cât timp trece din momentul în care aplicăm Legile şi până în clipa manifestării rezultatelor în viaţa noastră. Totul depinde de noi, de gândurile noastre, de cât de bine aplicăm aceste Legi. Să urmărim să înţelegem cât mai bine aceste legi şi să le vedem rezultatele şi influenţele în fiecare moment, în fiecare zi.
Putem accelera procesul? Da. Există doar două modalităţi cunoscute de mine pentru a mări viteza. În primul rând, eliminarea dubiilor, a îndoielii, a convingerilor limitative şi pur şi simplu aplicarea cât mai bună a Legilor. În al doilea rând, există posibilitatea să facem progrese accelerate. Nu este recomandat al doilea principiu, deşi este posibil şi multe poveşti de succes îl arată.
Progresele accelerate se produc în momentele critice. Ştim că sunt oameni care nu acţionează decât dacă au atins fundul sacului... Când au ajuns la limită, la cea mai de jos condiţie umană suportabilă de ei, ceva se transformă în mintea lor şi explodează.
Tony Robbins şi Og Mandino, doi extraordinari vorbitori şi oameni de succes sunt exemple excelente. Ambii au atins fundul sacului şi au avut atunci o dorinţă absolut incomensurabilă de a reuşi.
Salturile accelerate apar când dorinţă este ca o bombă atomică: extraordinar de puternică.
Indiferent care ar fi strategia noastră de dezvoltare personală (creştere constantă, lentă, progresivă sau „bombă atomică“) Legile funcţionează la fel, fie că vrem, fie că nu vrem, fie că le înţelegem, fie că nu le înţelegem.

 

Motorizat de Joomla!. Designed by: Free Joomla 1.5 Template, web hosting. Valid XHTML and CSS.